Ploaia

Strigătul ploii

ploaia asta şi mângâierea mamei
ploaia asta de litere alunecoase
stropii ei
aşează pe mine cuvinte
mă face să mă simt fericit
şi sunt fericit
simt ploaia
e... ca o,
consolare a tot ce-nseamnă conjunctură.
a tot ce-nseamnă realitate.
***
să iasă orice suflet care mai are creier
să prindă literele prietenoase care cad din cer
vă implor,
să nu lăsaţi cuvintele ploii să se scurgă în pământ!
să îmbrăcăm până ce nu piere
lunecosul veşmânt.

Chip uscat pe lacrimi

pasul cuvintelor îl las mult în urmă şi tot ce însemn eu mă ridică vapori
până la nouri.
lumina pe care o inspir primeşte un fond verde focalizat în cercuri galbene şi roşii
am strigat către tine,
am strigat către nimeni...
când,
frunzele cuvintelor cad lent, cangrenate, pe pământul ideilor
îmi sucesc mâinile ridicând o literă din tine
pasul cuvintelor... pasul cuvintelor... se opreşte!
se desfoiesc firele imaginii tale
universul sunetelor se roteşte
incolor... color... şi apoi, atât de vie...
cu buzele tale dirijezi vântul patimilor mele
cu pleoapele tale dirijezi tenebra din ochii mei
chipul tău...
şi totuşi, chipul tău mi-e atât de drag!

Mesaj de la Dumnezeu 8-> prin catastiful Alexandrei...

Bună seara....
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău....
dacă cel rău se întâmplă să-ţi trimită vreo situaţie în care să nu te poţi descurca.. nu fi isipitit să o rezolvi tu însuţi, ci schimbă-i adresa ş trimite-i-o lui Isus
odată ce ai pus problema în mâna Lui.. nu te mai gândi la ea şi nu fi ispitit să o iei înapoi
gândindu-te sau împovărându-te cu ea nu-ţi va ajuta la nimic
dacă este o situaţie pe care eşti capabil să o rezolvi, te rog, consultă-Mă în rugăciune ca să fii sigur că ai găsit rezolvarea potrivită
pentru că Eu, Domnul.. nu dorm şi nici nu aţipesc..
nu este nevoie ca tu să nu dormi noaptea
odihneşte-te, copilul meu.....
dacă ai nevoie să mă contactezi.. mă aflu doar la o distantza de rugăciune
dându-mi mie problema ta.. toate lucrurile vor fi bune şi te vei putea bucura! Noapte bună.
:)
Am început să plâng şi mai tare......

Doamne,

mi-a prins mintea între braţele ei
s-a ridicat pe picioare, m-a strâns, m-a sufocat
mi-a aprins un nimb dureros în jurul capului
s-a depărtat şi din tot ceea ce-a lăsat, e doar aroma ei
mi-a spus că pleacă la cules de stele
şi-a plecat...

Ce vrei să-mi spui Doamne? când aerul mă sufocă, apele mă-neacă...

.rolesiv lumuf

fumul viselor

tu eşti, ea, cea care-l încheagă

îl albeşte şi-l inspiră

şi-l respiră cuvinte moarte.

şoapte cu muguri de plumb

purtate-n neuronii suavi

spre crispările-ţi gingaşe

de-al vieţii-mi golumb.

fumul viselor

ţi-a incomodat parfumul

cântecului din oase

din caverna primului tău dor,

căreia i-ai cicatrizat sângele, seva

i-ai obturat privirea spre primul viitor

ridicându-ţi interminent mâna feroce

muşcând din niscareva,

altui drum...

Ora 3:50 a.m.

Am nevoie de o spălare pe creier, urgent, divină, să reincep totul de la paşi de bebeluş. Sau, ruşinează-mi Doamne mintea bolnavă, să mai pot înţelege că ar mai fi ceva sfânt pentru mine..

Eşti un imbold spre neantul din mâine. Asta eşti.

Ştiam că eşti aici, simţeam asta. Ştiam că acum când podoaba naturii a înverzit între degetele mâinilor tale, o să înlănţui gâtul unui arbore bătrân, iar mirosul primaveii prin care ai trecut zâmbind larg, o să mi-l presari ca ofrandă pentru pământul de sub pleoape, care înghite ploaia lacrimilor şi dă naştere vibraţiilor prezenţei tale intacte. Spuneai că sunt egoist prin năzuinţele mele utopice, dar tu? Tu îţi plantezi fericirea între cuvintele care ştiai că sunt coapte şi aşezate pe piedestalul ruginit al viselor din care încerci să te smulgi. Acum nu mai eşti decât o oscilaţie care dansezi cu tot universul meu şi-ţi creezi noi aparenţe în fumul fericirii mele. Alergi nerăbdătoare prin lumea chibritelor stinse cu fiecare pas al meu şi încingi lumânări la fiecare poposire a ahtiei mele. Eşti atât de dură, parcă-mi dictezi cum să mor. Eşti atât de sfântă, parcă-mi mângâi mintea cu degetul arătător şi mi-o dirijezi spre sicriul unei speranţe din poşeta pe care o porţi mândră, iubind-o în fiecare zi. Mă porţi cu tine. Eşti aşa dulce, parcă parfumul morţii nici nu doare, nici nu-i simţit când formula alegorică de pe piedestal eşti tu.

La început a fost inaniţie, apoi, am fost procreat de aceasta să mă complac într-o autofagie..tot ce vreau e să nu devină apocarteresis... sau, să nu dureze atât de mult.. pasul spre scrum..