Terezie mistuită:

Deziluzie binevieată-răsplătită

"Noi toţi, la un moment dat, ne-am spus printre lacrimi: „Sufăr din cauza unei iubiri care nu merită." Suferim deoarece ne imaginăm că dăm mai mult decît primim. Suferim deoarece dragostea noastră nu este recunoscută. Suferim pentru că nu ne putem impune propriile noastre reguli.
Suferim fără rost: pentru că în dragoste se află sămînţa creşterii noastre. Cu cît iubim mai mult,
cu atît sîntem mai aproape de experienţa spirituală. Adevăraţii iluminaţi, cu sufletele lor incendiate de Iubire, învingeau toate prejudecăţile vremii. Cîntau, rîdeau, se rugau cu voce tare, dansau, participau la ceea ce Sfîntul Pavel numea „nebunia sfîntă". Erau veseli — pentru că cine iubeşte învinge lumea, nu-i e teamă că pierde ceva. Adevărata iubire este un act de total abandon."
„Viaţa spirituală se reduce la dragoste. Nu iubeşti pentrucă vrei să faci binele sau să ajuţi şi să aperi pe cineva. Dacă acţionăm aşa, îl vedem pe aproapele ca pe un simplu obiect, iar pe noi ne vedem ca pe nişte persoane generoase şi înţelepte. Asta nu are nimic de a face cu iubirea. A iubi înseamnă a fi în comuniune cu celălalt şi a descoperi în el scînteia lui Dumnezeu."


Zeii joacă zaruri

"Zeii dau cu zarurile şi nu ne întreabă dacă vrem să luăm parte la joc. Nu vor să ştie dacă ai părăsit un bărbat (sau o femeie), o casă, o profesie, un vis. Zeii nu sînt preocupaţi să ai o viaţă în care fiecare lucru să fie la locul lui, în care fiecare dorinţă să poată fi realizată prin muncă şi stăruinţă. Zeii nu ţin seama de planurile şi de speranţele noastre; undeva în univers, ei joacă zaruri — şi se poate întîmpla ca tu să fii alesul. Din acel moment, cîştigul şi pierderea e o chestiune de şansă. Zeii joacă zaruri şi eliberează Dragostea din cuşca ei. Această forţă care poate crea sau poate distruge — după direcţia în care bătea vîntul în clipa cînd a ieşit din închisoare. Deocamdată forţa aceasta bătea în favoarea lui(ei). Vînturile sînt însă la fel de capricioase ca şi zeii — şi, în adîncul meu, începeam să simt cîte o rafală."



Vis încumetat ???

„Trebuie să riscăm. Vom înţelege pe deplin minunea vieţii doar cînd vom lăsa să se întîmple imprevizibilul.
În fiecare zi Dumnezeu ne dă — o dată cu soarele — o clipă în care ar fi cu putinţă să schimbăm tot ce ne face nefericiţi. În fiecare zi încercăm să ne prefacem că nu întrevedem momentul acesta, că el nu există, că ziua de azi este la fel cu cea de ieri şi va fi la fel cu cea de mîine. Dar cine îşi examinează cu atenţie ziua descoperă şi momentul magic. Acesta poate fi ascuns la ceasul în care vîrîm cheia în uşă, dimineaţa, în clipa de tăcere de după masa de prînz, într-unui din cele o mie şi unul de lucruri care ni se par aidoma. Acest moment există — un moment în care toată puterea stelelor trece prin noi şi ne îngăduie să facem minuni.
Fericirea e uneori o binecuvîntare — dar de obicei e o cucerire. Momentul magic dintr-o zi ne ajută să ne schimbăm, ne face să plecăm în căutarea viselor noastre. Avem să suferim, avem să cunoaştem momente dificile, avem să înfruntăm multe deziluzii — totul
însă e trecător şi nu lasă urme. Iar în viitor, vom putea privi înapoi cu mîndrie şi credinţă.
Vai de cine se teme să-şi asume riscurile. Acesta poate ca nu va avea niciodată parte de decepţii, nu va avea deziluzii şi nici nu va suferi precum aceia care au un vis de urmărit. Dar cînd va privi în urmă pentru că totdeauna privim în urmă — îşi va auzi inima spunîndu-i: „Ce ai făcut cu minunile pe care Dumnezeu le-a semănat în zilele tale? Ce-ai făcut cu talanţii pe care ţi i-a încredinţat Stăpînul tău? l-ai îngropat adînc într-o pivniţă pentru că ţi-a fost frică să nu-i pierzi. Atunci asta ţi-e moştenirea: certitudinea că ţi-ai irosit viaţa.
Vai de cel căruia îi e dat să audă vorbele astea. Căci atunci va crede în minuni, dar momentele magice din viaţa lui vor fi trecut de mult.”

(Coelho Paulo - La râul Piedra am şezut şi-am plâns)