Ziua visătorilor de sunete

Astăzi încep să trăiesc ultimele zile.

Mă izbeşte mirosul tău, sângele cu pumnii mărunţi,
în care se zbat vise acvatice,
încerc să mă lepăd, să mă scutur de ele,
mă întind la picioarele tale,
aşa cum numai copiii se întind în soarele umed,
să se mai nască o dată, fără coloană, fără strigăt.

Este un fel de revărsare aici,
o revenire a apelor pure, a sunetelor;
dincolo rămân fragilităţi ridicate pe umeri,
să nu mai vedem oamenii adânciţi, să nu mai plutim
spre ţărmuri inexistente.

Amestecaţi printre seminţe de mac şi verbină,
ne lăsăm striviţi de un călcâi mai greu de lovit, mai viu,
ne dizolvăm, îndulcim apele -
fluxul intern al dragostei, nevăzut, negustat,
ce urlă tot mai aproape de inimă,
singurul zgomot macerat pe care îl bem înainte de somn
să nu mai avem visul rău legat de limburi.

Înainte să mergi,
mă las în jos, tot mai în jos de picioarele tale,
îţi şterg cu grijă călcâiul

şi uit că sunt............

de Ela Victoria Luca