Pastel eludiu, roşu închegat. Primăvară-Toamnă/Toamnă-Primavără

- Hei, sunt Primăvara, sunt Primăvara veştejită, tu cine esti?

- Hihi, eu sunt Toamna, îmi place să veştejesc primăverile…

Îţi scriu patologic, cum Primăvara i-ar scrie Toamnei despre cât de mult o doare existenţa ei.

Am sădit un trandafir în dreptul tău, pe pământul tău, era Toamnă, erai Toamnă, l-ai lăsat să-şi dezvolte rădăcina, l-ai lăsat să crească, să îmbobocească şi când să înflorească i-ai tăiat seva, l-ai lăsat să se veştejască, şi mai ieri, i-ai rupt bobocul.

De ce nu l-ai lăsat să-i moară petalele pe pământul tău, Toamnă ? să se dezvolte, să fie tare, să nu-l poată clatina vântul; era aproape primul pe tărâmul tău, Toamnă.

Hei, îţi ramintesc, sunt eu, Primăvara, iar trandafirul reprezintă iubirea mea pentru tine, Toamnă. Te iubesc cu tot cu sadica-ţi imagine din acea seară, pe care mi-ai dat-o, parcă-n „dar" !

Eşti unica Toamnă din lume, eşti atât de frumoasă, te iubesc atât de mult…

Dar nu te înţeleg, de ce mi-ai adus moartea?de ce ma laşi să mor?de ce m-ai lăsat să mor?

În grădina Primaverii mele, toate florile-s vioaie, se îndeamnă/se îndrumă una pe-alta…dar,…trandafirul, încă mai lăcrimează pentru bobocu-i rupt, mai e putin, şi moare…

Şi din cauza incinerării preaiubitului trandafir, mor şi celelalte flori, moare dorinţa de-a comunica, moare visul, moare dorinţa de-a exista, moare caracterul; mor şi petalele: mor abilităţile, mor lacrimile, nu mai au sevă; mor de tot, predomină Toamna, am murit, eram Primăvara, te-am iubit Toamnă, cu toate câte mi-ai facut…

Eram Primăvara, şi, aş fi înflorit orice floare pentru tine, doar să ştiu că eşti fericită, ţi-aş fi dezgheţat ochii cu primele raze de soare, calde, după Iarna îngheţată, să mă poţi vedea… dar tu? :-<>

Heii! Stai puţin, opreşte-te! Am atâta blândeţe, nu-i corect! să fii aşa rea cu mine! De aceea să ştii că nu-ţi dau voie să înveştejeşti toate florile, şi să ştii că în grădina mea am flori care nu se veştejesc, şi nici nu îmbătrânesc!!!

Pe una dintre acestea am numit-o „speranţa". Speranţa mea e aşa de vie, arde ca o Vară, chiar dacă tu eşti mai rece decât o Iarnă. E floarea care-mi inspiră iubire orice mi-ai face, chiar dacă eu voi muri, ea niciodată…