suvenir lethal: Cântec despre târziu şi departe

Am măsurat şi-am cântărit. M-am regăsit în multe din ipostazele celor ce-au fost sau încă mai sunt, simt, trăiesc, intuiesc, percep, reflectă şi timbrează idei în fraze, prin a căror structură îmi regăsesc existenţa. De aceea am să postez in orice conjunctură, identitatea fiecărui geniu, care a avut să-mi zică ceva, prin ceva…
Alte texte rătăcite pe-aici, fără o identitate anume, îmi aparţin. :D
Mi-am creat o ramă prin această pagină, am eternizat-o prin intrasie de palisandru iar îmbinările i le-am garnisit cu somptuosul coridon. Am zeţuit o imagine ce-mi purta chipul într-un spelb album, şi-am aşezat-o chiar aici, pe aceasta pagina, pe acest cvadrimaran letal fara iesire, scufundat odată cu mine într-o mare de vise.

…Au ţesut-o femeile-păsări pe care le caută soarele să le mângâie aripile şi să le acopere cu pulbere de aur…
...Au ţesut-o femeile-flori pe care le caută luna să le odihnească pleoapele îngreunate de vise...
...Au ţesut-o femeile înălţimilor aspre, stăpâne pe imperiul pietrelor, femeile plaiurilor, în păr cu reflexe verzi de iarbă...
...Au ţesut-o cele ce-şi unduiesc pasul după susurul melancolic al izvoarelor sau după ritmul bătăios al râurilor năvalnice...

fragment din: "Veşmânt şi podoabă" de Cristina Maria Angelescu

Ipotetic: sunt ca o hydră călătoare; muribundă, inofensivă, care după ani de cumul, înjosire şi travaliu elogiile-mi sunt defăimate în stele strălucind din cioburi de rid crispate.
Sunt ca o hydră fără regenerare; retras dintr-o suburbie, într-o minusculă picătură metropolită. Aici îmi vând spiritului premise, aici devin uşor surescitat cu calm, exaltat pe cumpăna discordiei şi a concordiei, elaborând, uneori, mereu, forme neobişnuite.
Încă sunt ca o hydră; cu moravuri spontane, antume, redus la imaginea unui trandafir vânăt, mereu negat sau acceptat, mereu înflorit sau ofilit.
Redus la entorse de cuvinte cu şine spre Rai, aici, fără lauri, fără aclame, mereu neînţeles, sau, înţeles!
Sunt ca o hydră fără regenerare; mereu suprimat, mereu în convalescenţă, arzându-mi ideile la coşul unui vulcan activ de vise sperând ca într-o zi implozia realităţii să mă dilueze fericit.
Ostentativ: sunt ca o hydră însufleţită, iertată; gonind după elogiu şi răsplată, prizonier în liftul Paradisului, protejat de al meu Tată şi aşezat pe apogeul graţierii, primind în dar ingeniozitatea competenţei de-a face diferenţa între pauperismul sufletesc contemporan, apogeul de sub tălpile mele şi graţierea declarată de pe cruce. Rămânându-mi doar o datorie monolitică, omogenă, proeminentă faţă de cer: Închinarea...
Sunt ca o hydră iertată; din acest punct, antipod discordiei, răzbunării, regenerării...

paşi sleiţi la tronul acceptărilor tale
paşi aciuaţi pe lângă mersul tău exultant
paşi împiedicând mersul tău subit – antediluvian
paşi ciobindu-ţi viabila efigie a consecvenţei
paşi friabili ingratitudinii tale
paşi amnezici scrupulului tău infantil
paşi robuşti pentru a-ţi dobândi iubirea
paşi tiranizaţi de inaniţie
paşi maladivi ce-ţi întunecă mersul
paşi simpli ce ţi-au căzut ca ofrandă costelivă
paşi jilavi în angoasa ta telepatie
paşi cufundaţi într-o tenebră asteptare
paşi coagulaţi pe-un drum utopic

sâmbătă, noiembrie 22, 2008

Cântec despre târziu şi departe

0 glose:

Blog Archive

pun lupa-mi pe ;;)

itinerare

emotie, emancipare, eludare..

:-<

About Me

:-<